Regele Carol I și amenințarea că va abdica: „Succesorul meu e aici”

Consiliul de Coroană de la Sinaia, din vara anului 1914, a hotărât ca România să își proclame neutralitatea în războiul ce abia începuse. Mai mult, Consiliul a scos la iveală un clivaj imens între Regele Carol I și restul clasei politice din România. A fost unul dintre cele mai grele momente din întreaga domnie a Regelui Carol I. Discuțiile din cadrul Consiliului au fost mai mult decât tensionate, regele amenințând chiar și cu abdicarea.

Atunci când a convocat Consiliul de Coroană din 21 iulie/3 august 1914, Regele Carol I dorea ca România să se alăture Puterilor Centrale în războiul ce se dezlănțuise de puțină vreme. Înconjurat de principalii oameni politici ai vremii, Carol I avea să se simtă singur la finalul Consiliului. Doar Petre P. Carp a fost singurul politician prezent la Consiliu ce a susținut punctul de vedere al regelui. Spre dezamăgirea și mai mare a monarhului, liderii conservatori, cu excepția lui Carp, au susținut și ei la unison neutralitatea României.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Încă de la începutul Consiliului, Carol I și-a exprimat clar punctul de vedere. În opinia sa, România trebuia să „execute” Tratatul ce o lega de Tripla Alianță (Puterile Centrale). Conform regelui, era o „chestiune de demnitate”, iar împărații Austro-Ungariei și ai Germaniei au făcut apel la loialitatea lui și la angajamentele pe care România și le-a luat față de Puterile Centrale.

Spre stupoarea regelui, liderii conservatori, cu excepția lui Petre P. Carp, care au vorbit primii în Consiliu, s-au pronunțat la unison pentru neutralitate țării. Mai mult chiar, președintele Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman, i-a demonstrat Regelui Carol I, cu textul tratatului încheiat între România și Tripla Alianță (Puterile Centrale) în față, că România nu are niciun fel de obligație de a intra în război alături de Puterile Centrale, deoarece Austro-Ungaria atacase Serbia și nu invers. „Întrucât aliaţii noștri nu au fost atacați, ci dimpotrivă ei au atacat cei dintâi, nu consider că este casus foederis. Majestatea Voastră nu este legată”, avea să îi spună Marghiloman Regelui Carol I.

Ion I.C. Brătianu: România nu poate admite ca aliaţii ei să dispună de soarta ei

Președintele PNL și conducătorul executivului la acel moment, Ion I.C. Brătianu, a expus punctul de vedere al întregului guvern:

„Noi cerem ca România să rămână neutră. Tratatul precum s-a arătat nu ne obligă, dar, chiar dacă ne-ar obliga, România nu poate admite ca aliaţii ei să dispună de soarta ei fără ca măcar să-și dea oboseala de a o vesti. Austria şi Germania au pregătit războiul şi l-au declarat. Nu ne-au făcut cinstea să ne comunice măcar intențiile lor. După ce războiul a fost fapt îndeplinit, ne-au cerut să luăm armele alături de ele. Un stat ca al nostru, care în alianță a intrat ca stat suveran şi pe picior de egalitate, nu poate fi tratat în aşa chip. Acesta n-a fost gândul nici al celor ce acum 30 de ani au legat soarta noastră externă de Tripla Alianță și nici nu poate fi gândul celor răspunzători azi de destinele regatului. Pe de altă parte, România nu ar putea admite să ia armele într-un război a cărui cauză este tocmai nimicirea unei naţiuni mici.

Sentimentul public este aproape în unanimitate împotriva războiului. Chestia Românilor din Ardeal domină întreaga situație, ea a fost pururea punctul negru al Alianței. În ultima vreme, Austro-Ungaria a făcut totul ca să înăsprească până într-atâta lucrurile, încât să rupă legătura sufletească a Alianței. Soarta românilor de peste munți, idealul național al românismului, sunt chestiuni pe care nici un guvern român nu le poate nesocoti. Dacă în lucrurile mici se poate trece peste sentimentul public, în ceasurile mari ale vieții naționale oamenii de stat trebuie să ție seamă de voința poporului. Nu se poate face un război în vremurile de azi când acest război nu este aprobat de conștiința națională. Să rămânem deci neutri”.

Carp către Brătianu: Nu duceți ţara aceasta la un dezastru printr-un sentimentalism fără rost în politică

Brătianu a fost contrazis cu virulență de Carp, care l-a acuzat pe premier de teamă. „Asta este teamă, nu aveți curajul să luați răspunderile ceasului de azi, găsiți mai comod să vă puneți la adăpostul opiniei publice!” A urmat un schimb dur de replici între cei doi, care a fost întrerupt doar de vestea că Italia își proclamase și ea neutralitatea. Apoi Carp a continuat: „Dacă nu mergem cu Austria, Germania sau va înlesni victoria rusului, şi vom pierde astfel România, sau, ceea ce e convingerea mea, Germania va birui, şi prin neutralitatea noastră vom pierde toate foloasele acestei victorii, pe care le vor culege în dauna noastră ungurii şi bulgarii. Încă odată, urmați calea cea logică a politicii noastre tradiționale. Nu duceți ţara aceasta la un dezastru, printr-un sentimentalism fără rost în politică. Eu sunt gata să iau răspunderea situaţiei”.

Atunci când discuțiile din cadrul Consiliului păreau că se apropie de final și era clar că opiniile pentru neutralitate erau aproape unanime, același Petre P. Carp avea să ducă discuțiile pe noi culmi: „Sire, țin atunci să se constate că, în ceasul cel mai grav pentru ţară, Majestatea Voastră este părăsită de toate partidele și de toți sfetnicii ei, la sfârșitul unei lungi domnii închinată propășirii naţionale”.

Imediat Brătianu a reacționat: „O hotărâre izvorâtă din credința adâncă că interesele cele mai sacre ale țării ne-o dictează nu poate fi interpretată ca un act de lipsă de lealitate față de suveran!”. Marghiloman a fost și mai categoric. „Dragă Carp, dă-mi voie să protestez cu toată energia împotriva cuvintelor tale. Nu numai că dând Majestății Sale sfaturile pe care i le-am dat nu l-am părăsit, dar avem conștiința că am acoperit Coroana. Dacă, așa cum e azi opinia publică, am lăsa cumva pe Rege să declare războiul, lumea ar zice că acesta nu e războiul ţării, ci războiul Regelui. Or noi, care ținem la Coroană şi care trebuie s-o ferim de tot ce i-ar putea atinge prestigiul sau zdruncina situația nu vrem aceasta”.

Regele Carol I: Eu sunt gata să mă retrag… de altminteri, succesorul meu e aici, el n-are decât să…

Acesta a fost punctul culminat al discuțiilor în care Regele Carol I a simțit nevoia să intervină și mai mult să vorbească despre abdicare. Iată cum relatează I.G. Duca, unul dintre participanții la Consiliu, intervenția Regelui „’De altminteri, Domnilor, eu mă consider personal legat faţă de Puterile Centrale, dacă d-voastră credeți că fericirea României îi impune să urmeze de azi înainte o altă politică externă, eu sunt gata să mă retrag’ şi, -arătând cu mâna pe Principele Ferdinand -’de altminteri, Domnilor, succesorul meu e aici, el n-are decât să…’ Principele Ferdinand l-a întrerupt, scuturându-se pe scaun cu un gest de vehementă protestare.

Regele Carol s-a oprit și cu ochii lui vioi și veșnic mișcători a aruncat repede în jurul mesei o privire circulară. Nici unul din noi n-a mișcat, n-am spus nici un cuvânt, n-am schițat nici un gest. Fețele noastre n-au trădat decât indiferență și cel mult oarecare scepticism. Carol a înțeles că manevra nu a reușit. A stat o clipă pe gânduri şi pe urmă, ca şi cum nu ar fi făcut niciodată o declarațiune de această gravitate, a început să vorbească de altceva”.

Totuși, în lunile ce au urmat, înainte de decesul survenit la 27 septembrie/ 10 octombrie 1914, Regele Carol I s-a gândit tot mai serios la abdicare.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum se manifesta cultul personalității Regelui Carol al II-lea la finalul anului 1938?

Cum a trecut regina Maria peste poruncile ferme ale Regelui Carol I şi mai târziu a refuzat favorul lui Hitler

Codul secret al împăratului Carol al V-lea, descifrat după cinci decenii. Ce secrete ascundea?

Parcul Carol, unul dintre cele mai frumoase parcuri din București, intră în reabilitare